Comunicat de presă 13.05.2020 – măsuri de ordine publică

Astăzi, 13.05.2020, ora 8:30, conform datelor centralizate la nivel județean există:

• 335 persoane aflate în carantină;
• 130 persoane internate în Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea;
•  33 persoane internate în Secția Exterioară a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea (Hotel Ceres – Băile 1 Mai);
• 369 persoane vindecate (din care 275 la Secția Exterioară a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea – Hotel Ceres, Băile 1 Mai);
• conform cifrelor oficiale s-au vindecat 75,46% din persoanele diagnosticate COVID-19 în județul Bihor .

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 12 mai, ora 08.00 – 13 mai, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au desfășurat următoarele activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență:

• Polițiștii bihoreni au verificat 500 de persoane aflate în izolare. De asemenea, echipajele de poliție au însoțit 14 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare și au efectuat 8 misiuni de transport persoane către spațiile de carantină. În aceste misiuni au fost implicate 422 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.

• Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de ordine publică specifice pe timpul instituirii carantinei în colonia din Vadu Crișului, în care au fost implicate următoarele efective: 13 jandarmi, 2 câini și 4 autoturisme. De asemenea, echipajele de jandarmi au însoțit 7 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare și au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul a 2 centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 91 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 33 în patrule mixte pentru executarea de verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.

• Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au efectuat 3 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în țară către centrele de carantină de la nivelul județului, respectiv către limita de județ, de unde au fost preluate de către echipaje din județele respective. De asemenea, pompierii militari din cadrul ISU „Crișana” au desfășurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș. Reamintim că ISU „Crișana” asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 21 de cadre ISU Crișana.

• Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe timpul stării de urgență au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.190 lei și au fost întocmite 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

• Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.