Comunicat de presă 19.05.2020 – privind programul cu publicul al SPCRPCÎV

COMUNICAT

Program cu publicul SPCRPCÎV BIHOR

Având în vedere adresa Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București nr. 3837834/15.05.2020 emisă în contextul încetării stării de urgență, SPCRPCÎV BIHOR anunță că programul de lucru cu publicul, începând cu data de azi, 19.05.2020 va fi asigurat pe două schimburi, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00.

Activitatea de examinare la proba practică a persoanelor pentru obținerea permisului de conducere se va relua începând cu data de 02.06.2020.

Activitatea de examinare teoretică a persoanelor pentru obținerea permisului de conducere se va relua începând cu data de 15.06.2020 și se va desfășura în conformitate cu programul de lucru stabilit al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor.

Adresăm rugămintea candidaților care au fost programați pentru susținerea probei practice în perioada în care această probă a fost suspendată, să se adreseze școlilor de conducători auto în cadrul cărora au urmat cursurile de pregătire teoretică și practică, în vederea obținerii datei la care au fost reprogramați pentru susținerea examenului auto.

                                 Șef serviciu,

                           Comisarșef de poliție

                               Laza Alexandru