Comunicat de presă  19.11.2020 – măsuri de ordine publică

Comunicat de presă  19.11.2020 – măsuri de ordine publică

Astăzi, 19.11.2020, ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean există:

• 292 cazuri confirmate în ultimele 24 ore;
• 500 persoane internate;
• 8034 persoane vindecate de la începutul pandemiei;
• 317 persoane decedate de la începutul pandemiei.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 18 noiembrie, ora 08:00 – 19 noiembrie, ora 08:00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în
vigoare.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 3150 de persoane carantinate și 2132 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea
măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 84 societăți comerciale și 86 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 291 de sancțiuni contravenționale, din care 153 cu avertisment scris și 138 cu amenzi în valoare de 83.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 205 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 47 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 16 în patrule mixte, aplicând 25 sancțiuni contravenționale din care 17 cu avertisment scris și 8 cu amenzi în valoare de 4.100 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU BH) au efectuat 109 de acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus este ridicat. Personalul ISU BH asigură în permanență, suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI). În misiunile menționate au fost implicate 43 de cadre ale ISU „Crișana”. În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea declară că: „Eforturile noastre de acum se concentrează pe aplatizarea acestei noi curbe, cu mult mai periculoase, și care pune presiune enormă pe sistemul sanitar. Însă rezolvarea nu este în spitale, ci la fiecare dintre noi, prin prevenție: purtarea măștii, respectarea
distanței și aplicarea normelor de igienă elementară. Autoritățile pot să depăși acest impas doar cu sprijinul cetățenilor. Doar printr-un efort comun putem să revenim la un moment dat, și ne-am dori cât mai repede, la viețile noastre normale. Adresez mulțumiri și pe această cale tuturor bihorenilor care respectă regulile sanitare și măsurile de prevenție!”.