Comunicat de presă 2.04.2020 – măsuri de ordine publică

Comunicat de presă 2.04.2020 – măsuri de ordine publică

 

În județul Bihor, azi 2.04.2020 ora 8,30, există 303 persoane carantinate, 3028 persoane autoizolate la domiciliu și 2 persoane vindecate.

În intervalul 01 aprilie, ora 08.00 – 02 aprilie, ora 08.00, structurile teritoriale MAI din județul Bihor au desfășurat următoarele activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență:

• Polițiștii bihoreni au efectuat 3020 misiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare. De asemenea, echipajele de poliție au însoțit 26 de convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / autoizolare. În aceste misiuni au fost implicate 260 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean
(IPJ) și ale Poliției Locale.

• Jandarmii bihoreni au însoțit 16 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / autoizolare și au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul a 3 centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 97 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 39 în patrule mixte.

• Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana (ISU) au efectuat 2 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în țară către centrele de carantină de la nivelul județului, respectiv către limita de județ, de unde au fost preluate de către echipaje din județele respective. De asemenea, angajații ISU Crișana au desfășurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș.
Reamintim că ISU Crișana asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 21 de cadre ISU Crișana.

• Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe timpul stării de urgență au fost aplicate 94 sancțiuni contravenționale în valoare de 243.050 lei.

• Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la miminum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.

• Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.

Purtător de cuvânt
Dr. Țîrț Dorel