Comunicat de presă 20.05.2021 – Incidență cazuri COVID-19 la 1000/locuitori pe UAT-uri

Incidență cazuri COVID-19 la 1000/locuitori pe UAT-uri 20.05.2021

CAMPANIA ROVACCINARE

Persoane vaccinate în ultimele 24 de ore: 2.678;
Total persoane vaccinate cu ambele doze (prima doză și rapel): 81.836;
Total reacții adverse: 58;
Total doze primite în județul Bihor: 199.718;
Total doze administrate în județul Bihor: 191.978;
Total pierderi: 210 doze.

SITUAȚIE COVID-19

Număr de teste efectuate în ultimele 24 de ore: 508;
Cazuri noi în ultimele 24 de ore: 19;
Cazuri active la zi: 410;
Persoane internate ATI la zi: 32;
Total cazuri de la începutul pandemiei: 29.144;
Total vindecări de la începutul pandemiei: 27.318;
Total decese de la începutul pandemiei: 1.416.

MĂSURI DE ORDINE PUBLICĂ

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea în intervalul 19 mai 2021, ora 08:00 – 20 mai 2021, ora 08:00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1269 de persoane carantinate și 258 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 72 de societăți comerciale și 31 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, din care 18 cu avertisment scris și 24 cu amenzi în valoare de 13.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 308 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 63 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, iar 16 au acționat în patrule mixte aplicând 9 sancțiuni contravenționale din care 2 cu avertisment scris și 7 amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Personalul ISU BH coordonează în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI) fiind implicate 8 cadre ale ISU „Crișana”.

Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea precizează: „Este de datoria noastră să susținem efortul sanitar și să ajutăm la combaterea pandemiei. Pentru a aduce Bihorul mai aproape de atingerea imunității comunitare este foarte important să ne vaccinăm în număr cât mai mare. Până în prezent suntem peste 100.000 de bihoreni vaccinați. În plan logistic, la nivelul județului, suntem bine organizați. Vă îndemn să utilizați facilitățile puse la dispoziție de autorități și să vă vaccinați pentru o revenire cât mai rapidă la normalitate.”