Comunicat de presă 20.10.2020 – măsuri de ordine publică

Astăzi, 20.10.2020, ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean există:
• 314 persoane internate;
• 3457 persoane vindecate.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 19 octombrie, ora 08.00 – 20 octombrie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 2052 de persoane carantinate și 557 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 99 societăți comerciale și 83 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, din care 31 cu avertisment scris și 39 cu amenzi în valoare de 18.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 221 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 57 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 15 în patrule mixte, aplicând 9 sancțiuni contravenționale din care 8 cu avertisment scris și una cu amendă  în valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 11 cadre ISU „Crișana”. Inspecția de Prevenire a efectuat 14 controale, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale cu avertisment și una cu amendă în cuantum de 2.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.