Comunicat de presă 22.08.2020 – măsuri de ordine publică

Astăzi, 22.08.2020, ora 8:30, în județul Bihor sunt:
• 463 persoane internate;
• 924 persoane vindecate.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 21 august, ora 08:00 – 22 august, ora 08:00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat şi măsuri de sancţionare a încălcării legislaţiei în vigoare.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 778 persoane carantinate și 426 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, din care 14 cu avertisment scris și 16 cu amenzi în valoare de 13.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 228 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ. În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 54 de cadre, din care 29 în patrule mixte pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind aplicate 1 sancțiune contravențională respectiv 1 avertisment scris.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției
(CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 48 cadre ISU „Crișana”.

În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”