Comunicat de presă 23.09.2020 – privind măsurile de siguranță sanitară pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 Instituția Prefectului – Județul Bihor, în coordonare cu Direcția de Sănătate Publică Bihor, a transmis către primăriile de la nivelul județului o serie de măsuri sanitare privind desfășurarea în siguranță a procesului de votare la alegerile locale de duminică, 27 septembrie.

Măsurile vizează accesul, fluxul și triajul alegătorilor în secția de votare, regulile sanitare care trebuie urmate în cadrul procesului de votare, situațiile speciale care privesc persoanele cu risc crescut de a dezvolta o formă gravă de Covid-19, precum și alegătorii care prezintă simptome respiratorii.

Cele 101 primării din județul Bihor au obligația de a aduce la cunoștința cetățenilor, inclusiv prin afișare la intrarea în secțiile de votare, regulile sanitare care trebuie urmate în cadrul procesului electoral. De asemenea, primăriile vor asigura dezinfecția secțiilor de votare înainte și după încheierea votului.

Persoanele care nu se pot deplasa la vot din motive medicale, vor putea vota prin intermediul urnelor speciale mobile, având prioritate, din rațiuni epidemiologice, bolnavii care nu suferă de Covid-19. Condițiile de votare aplicabile urnelor speciale pentru persoanele aflate în izolare sau carantină sunt prevăzute în Anexa nr.2 a H.G nr.782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și în Ordinul comun nr.1.594/140/2020 privind stabilirea unor măsuri și acțiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral

În vederea asigurării echipamentelor de protecție și a produselor sanitare necesare pentru procesul electoral, Instituția Prefectului va coordona, în cursul zilei de sâmbătă, 26 septembrie, distribuția către cele 655 de secții de votare din județul Bihor a:

  • 200 de măști de protecție, disponibile atât pentru membrii secțiilor de votare, cât și pentru alegători
  • 995 recipiente de 0,75 ml cu dezinfectant pentru mâini
  • 464 litri de dezinfectant pentru suprafețe
  • 500 perechi de mănuși de protecție

Prefectul Dumitru Țiplea precizează că „votul este o datorie civică a fiecărui cetățean, iar autoritățile au datoria să asigure condițiile de exercitare a acestuia, indiferent de context. În Bihor s-au depus toate diligențele pentru a asigura măsuri optime de siguranță sanitară în cadrul procesului electoral. Fac un apel către alegători să respecte aceste măsuri și să dea dovadă de înțelegere și cooperare cu instituțiile statului, în cazul în care vor apărea situații neprevăzute.”

 

Reiterăm măsurile generale care contribuie la siguranța sanitară a procesului de votare:

  1. Respectați accesul eșalonat în secția de votare pentru a se evita aglomerările
  2. În sala de vot nu vor fi prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători
  3. Respectați distanța de minim 1 metru față de alte persoane
  4. Purtați masca de protecție astfel încât să acopere nasul și gura
  5. Dezinfectați-vă mâinile atât la intrare, cât și la ieșire din secția de vot.

Cancelaria                                                                                         Oradea, 23 septembrie 2020

Prefectului