Comunicat de presă 25.03.2020 – măsuri de ordine publică

Comunicat de presă 25.03.2020 – măsuri de ordine publică

Informații privind activități de prevenire a COVID-19

Situația statistică actualizată pentru județul Bihor, 25.03.2020, ora 9,00:

-Număr persoane în carantină: 104
-Număr persoane auto-izolate la domiciliu 3316 (1766 titulari ai chestionarelor și 1550 aparținători ai acestora).

În ultimele 24 de ore structurile teritoriale MAI din județul Bihor au desfășurat următoarele activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență:
•        Polițiștii bihoreni au efectuat 683 de misiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare. Echipajele Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au însoțit 14 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / autoizolare. În aceste misiuni au fost implicate 360 cadre ale IPJ Bihor.
•        Jandarmii bihoreni au însoțit 7 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / autoizolare și au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul celor 3 centre de carantinare active. În aceste misiuni au fost implicate 79 cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
•        Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana (ISU) au desfășurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș. De asemenea, ISU Crișana asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comanda și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate, de la locurile de carantină sau de izolare la Spitalul de boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 19 cadre ISU Crișana.
•        Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe timpul stării de urgență au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale.
•        Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, face un apel către bihoreni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la miminum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.
•        Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.

Purtător de cuvânt
Dr. Țîrț Dorel