Comunicat de presă 26.10.2020 – măsuri de ordine publică

Azi, 26.10.2020, ora 08:30, în județul Bihor sunt:

• 355 persoane internate;
• 3771 persoane vindecate.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 25 octombrie, ora 08.00 – 26 octombrie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1704 de persoane carantinate și 848 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 111 societăți comerciale și 103 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 88 de sancțiuni contravenționale, din care 67 cu avertisment scris și 21 cu amenzi în valoare de 11.250 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 179 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 46 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 25 în patrule mixte, aplicând 14 sancțiuni contravenționale din care 8 cu avertisment scris și 6 cu amenzi în valoare de 2.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 23 cadre ISU „Crișana”. Inspecția de Prevenire a efectuat 2 misiuni de control, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale cu avertisment scris, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.