Comunicat de presă 27.09.2020 – măsuri de ordine publică

Comunicat de presă 27.09.2020 – măsuri de ordine publică

Astăzi, 27.09.2020, ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean există:

• 230 persoane internate;
• 2697 persoane vindecate.

Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea în intervalul 26 septembrie, ora 08.00 – 27 septembrie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din
județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de
natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea COVID-19, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au
luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 698 de persoane carantinate și 255 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea,
echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare.
În urma controalelor au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, din care 2 cu avertisment scris și 5 cu amendă în valoare de 4.000 lei,
pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În
aceste misiuni au fost implicați 215 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor precum și 163 de jandarmi din cadrul
Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 16 în patrule mixte.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la
nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca
infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 13 cadre ISU „Crișana”.

Prefectul Dumitru Țiplea precizează că „votul este o datorie civică a fiecărui cetățean, iar autoritățile au datoria să asigure condițiile de
exercitare a acestuia, indiferent de context. În Bihor s-au depus toate diligențele pentru a asigura măsuri optime de siguranță sanitară în
cadrul procesului electoral. Fac un apel către alegători să respecte aceste măsuri și să dea dovadă de înțelegere și cooperare cu
instituțiile statului, în cazul în care vor apărea situații neprevăzute.”