Comunicat de presă 9.04.2020 – produse biocide confiscate rămân în Bihor

Comunicat de presă 9.04.2020 – produse biocide confiscate rămân în Bihor

 

Ieri, 8 aprilie, comandantul acțiunii, secretarul de stat dr. Raed Arafat, a avizat favorabil solicitarea prefectului Dumitru Țiplea privind alocarea a 7 tone de produse biocide pentru județul Bihor.

Produsele, constând în geluri, șervețele și săpunuri lichide dezinfectante, urmează să fie distribuite către personalul din prima linie din Bihor și fac parte dintr-un transport de 14 tone, care a fost confiscat pe data de 3 aprilie în Vama Borș. În răspunsul secretarului de stat Arafat către prefectul Dumitru Țiplea se menționează că, din totalul de 14 tone confiscate, jumătate rămân în Bihor, iar câte 3,5 tone vor fi direcționate către județele vecine, Hunedoara și Arad.

Precizăm că produsele au fost confiscate în baza ordinelor emise de Ministrul Sănătății, care prevăd suspendarea temporară a distribuției în afara teritoriului României de produse biocide utilizate în prevenția Covid-19.

Purtător de cuvânt
Dr. Țîrț Dorel