COMUNICAT DE PRESĂ privind vizita corpului diplomatic acreditat la București la Oradea

COMUNICAT DE PRESĂ

privind vizita corpului diplomatic acreditat la București la Oradea

 

În contextul marcării Centenarului Marii Uniri, Ministerul Afacerilor Externe a inițiat proiectul unei serii de vizite de documentare în teritoriu, dedicate corpului diplomatic acreditat la București.

Proiectul are ca scop crearea oportunității de promovare a istoriei, potențialului turistic, de investiții și de dezvoltare economică a României. Până în prezent au fost organizate 3 serii de vizite în diferite zone din țară, rândul județului nostru venind la sfârșitul săptămânii trecute.

Astfel, un numeros corp diplomatic acreditat la București a ajuns vineri, 19 octombrie 2018, la sediul Instituției Prefectului județul Bihor, în cadrul unei vizite de documentare, ocazie cu care ne-am dorit să prezentăm și să promovăm în rândurile reprezentanților corpului diplomatic străin această parte a României, atât din perspectiva potențialului turistic, a patrimoniului material și imaterial, a obiectivelor istorice cât și a oportunităților de investiții.

La întâlnirea de la Instituția Prefectului au participat prefectul județului Bihor, dl. Ioan Mihaiu, președintele Consiliului Județean, dl. Pásztor Sándor, primarul municipiului Oradea, dl. Ilie Bolojan și președintele Senatului Universității Oradea, dl. Sorin Curilă, precum și alte instituții și reprezentanți ai mediului de afaceri din județul Bihor.

După întâlnirea de la Instituția Prefectului, ambasadorii au vizitat Primăria Oradea, Biserica cu Lună, Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae”, Piața Unirii Oradea, Pasajul Vulturul Negru Oradea, Sinagoga Neologa Sion, Bazilica Romano-Catolică „Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria”, Cetatea Oradea, Campusul Universității Emanuel, Complexul Lotus Therm Băile Felix, s.a.

Am creat posibilitatea ca oaspeții noștri să poată schimba păreri, contacte și alte informații care speram să se concretizeze în viitor prin dezvoltarea unor relații de cooperare bilaterală cu fiecare dintre cei interesați.

Le mulțumim pe această cale în primul rând Ministerului Afacerilor Externe pentru oportunitatea creată, Consiliului Județean Bihor și Primăriei Oradea pentru sprijinul acordat și de asemenea tuturor instituțiilor care ne-au deschis ușile pentru a putea contura o imagine cât mai atractivă a județului și orașului nostru.

 

Cancelaria Prefectului județul Bihor

23.10.2018