Comunicat de presă 15.02.2022 – privind sprijinirea fermierilor bihoreni în obținerea de ajutoare financiare

Prefectul Dumitru Țiplea solicită primarilor din Bihor să susțină producătorii locali de legume în obținerea ajutoarelor financiare oferite de Guvern.

Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis o circulară prin care solicită primăriilor să elibereze cu prioritate documentele necesare celor două scheme de ajutor financiar emise de Guvern pentru cultivatorii de usturoi și de legume în spații protejate.

Hotărârea nr. 147/2022 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi“ prevede alocarea unei sume de maxim 3.000 euro/ha beneficiarilor. Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis este de 3.000 euro/ha, iar resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă 22.263,750 mii lei, reprezentând echivalentul a maximum 4.500 mii euro, și se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.

Hotărârea nr. 148/2022 pentru aprobarea Programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022  vizează producătorii de tomate, castraveți, ardei gras, ardei capia, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde. Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar/beneficiar poate ajunge până la 4.000 euro.Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 225.000 mii lei, reprezentând echivalentul a 45 milioane euro, și se asigură tot din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.

Programele se implementează de către direcțiile agricole județene, iar în lista documentelor necesare obținerii ajutorului de minimis sunt cuprinse și acte care se emit de către unitățile administrativ-teritoriale, precum: adeverința în original din Registrul agricol care atestă suprafața de teren cu spații protejate, respectiv suprafața de teren cultivată cu usturoi utilizată de solicitant, în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză și copia atestatului de producător.

Bihorul trebuie să atragă cât mai multe resurse, fiind un județ eminamente agricol. Fermierii bihoreni trebuie sprijiniți pentru că munca lor aduce, pe lângă bunăstare comunității, o mai bună calitate a vieții bihorenilor, prin acces direct la legume proaspete și sănătoase„ a precizat prefectul Dumitru Țiplea.

 

 

Cancelaria Prefectului                                                                                              Oradea, 15.02.2022

Județul Bihor