Marți, 25 octombrie 2022, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de ZIUA ARMATEI ROMÂNE.
Manifestările se vor desfășura la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie, Municipiul Oradea, după următorul program:
12:00 – 12:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, salutul drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv;
12:02 – 12:05 – Intonarea Imnului național al României;
12:05 – 12:15 – TE DEUM;
12:15 – 12:35 – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului;
12:35 – 12:45 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie;
12:45 – 12:50 – Defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare.
Începând cu anul 1959, ziua de 25 octombrie a devenit Ziua Armatei Române, ca omagiu adus celor care în aceeași zi a anului 1944 au eliberat orașul Carei de sub ocupația horthysto-hitleristă, simbol al reîntregirii teritorilui național în Al Doilea Război Mondial.
Însemnătatea acestei zile oferă prilejul de cinstire solemnă a oştirii, astfel istoria a probat, de-a lungul timpului, legătura strânsă dintre armată şi interesele fundamentale ale poporului şi naţiunii române. Prezenți în teatre de operațiuni din diferite colțuri ale lumii, servind mereu interesul național pe uscat, pe apă sau în aer, militarii aduc cinste României.
Având în vedere situația de conflict de la hotarele țării noastre, loialitatea și simțul datoriei al acestor oameni ne dau sentimentul de siguranță, având sprijinul oferit de armată și de partenerii noștri din NATO și Uniunea Europeană.
La mulți ani Armatei Române!
La mulți ani tuturor militarilor români!
Glorie și onoare Armatei Române!
Cancelaria Prefectului Oradea, 24 octombrie 2022
Județul Bihor