Excepții

Excepții de la aplicarea convenției

I. Potrivit art. 1 paragraf 3 lit. a) din CONVENȚIA APOSTILĂ, apostila nu trebuie cerută pentru documentele întocmite de agenţi diplomatici sau consulari.

II. Potrivit art. 1 paragraf 3 lit. b) din CONVENȚIA APOSTILĂ, apostila nu trebuie cerută pentru documentele administrative care au legătură directă cu o operațiune comercială sau vamală.

III. Potrivit art. 3 paragraf 2 din CONVENȚIA APOSTILĂ, apostila nu ar trebui să fie cerută atunci când fie legile, regulamentele sau uzanţele în vigoare în statul în care actul urmează să fie prezentat, fie o înţelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare”.

State cu care România a încheiat tratate, convenții bilaterale:

Albania, Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, China – fără regiunile administrative Hong Kong şi Macao, Croația, Franța, Macedonia, Moldova, Mongolia, Muntenegru, Polonia, Federația Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria.

IV. Potrivit CONVENȚIEI DE LA LONDRA (Convenția europeană privind suprimarea cerinței legalizării pentru documentele întocmite de agenții diplomatici și funcționarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968 si semnată de România la Strasbourg la 21 mai 2010, ratificată de România prin Legea nr. 114/2011), documentele întocmite de agenții diplomatici și funcționarii consulari sunt exceptate de la cerinţa oricărei legalizării„.

State semnatare – statele membre ale Consiliului Europei:

Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnaia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Franța, Finlanda, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Malta, Moldova, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, România, Federația Rusă, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.

V. Potrivit art. 8 paragraf 2 din CONVENȚIA NR. 16 DE LA VIENA (Convenția Comisiei Internaţionale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976, ratificată de România prin Legea nr. 65/2012. Normele metodologice sunt aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 727/2013), apostila nu trebuie cerută pentru extrasele multilingve ale actelor de stare civilă.

State semnatare:

Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Elveția, Estonia, Franța, Germania, Italia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Turcia.