Legislație apostilă

Informare

Începând cu data de 16 februarie 2019 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/1191 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 privind promovarea liberei circulații a cetățenilor prin simplificarea cerințelor de prezentare a anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012, în baza căruia documentele oficiale precizate la art. 2 din Regulament și copiile lor certificate sunt scutite de toate obligațiile de legalizare și de alte formalități similare, respectiv pentru documentele care stabilesc unul sau mai multe dintre următoarele elemente: nașterea, faptul că o persoană este în viață, decesul, numele, căsătoria, inclusiv capacitatea de căsătorie și starea civilă, divorțul, separarea de drept sau anularea căsătoriei, parteneriatul înregistrat, inclusiv capacitatea de a încheia un parteneriat înregistrat și statutul de parteneriat înregistrat, desfacerea unui parteneriat înregistrat, separarea de drept sau anularea unui parteneriat înregistrat, filiația, adopția, domiciliul și/sau reședința, cetățenia, absența cazierului judiciar, cu condiția ca astfel de documente oficiale să fie emise pentru un cetățean al Uniunii de către autoritățile din statul membru al cărui cetățean este acesta.
Regulamentul se aplică și în cazul documentelor oficiale a căror prezentare poate fi solicitată cetățenilor Uniunii care își au reședința într-un stat membru fără a fi și cetățenii statului membru respectiv, în cazul în care aceștia doresc să voteze și/sau să candideze la alegerile pentru Parlamentul European sau la alegerile locale în statul lor membru de reședință, în condițiile prevăzute de Directiva 93/109/CE și, respectiv, de Directiva 94/80/CE a Consiliului.
Regulamentul nu se aplică în ceea ce privește documentele oficiale eliberate de autoritățile dintr-un stat terț, precum și copiilor certificate ale acestor documente, întocmite de autoritățile unui stat membru.
De asemenea, Regulamentul nu se aplică în ceea ce privește recunoașterea într-un stat membru a efectelor juridice asociate conținutului documentelor oficiale eliberate de autoritățile unui alt stat membru.
Pentru mai multe informații, Regulamentul poate fi citit, în format PDF – limba română sau aici – în limbile oficiale ale Uniunii Europene.

Legislație:

  1. Ordonanța  nr. 66 din 24 august 1999 pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările și completările ulterioare format PDF și link către portalul http://legislatie.just.ro
  2. Instrucțiunile Ministrului Afacerilor Interne nr. 82 din 29 martie 2010 privind organizarea și desfășurarea activității de eliberare a apostilei pe actele oficiale administrative format PDF și link către portalul http://legislatie.just.ro
  3. Legea nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative format PDF și link către portalul http://legislatie.just.ro
  4. Legea nr. 114 din 15 iunie 2011 pentru ratificarea Convenției europene privind suprimarea cerinței legalizării pentru documentele întocmite de agenții diplomatici și funcționarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968 și semnată de România la Strasbourg la 21 mai 2010 format PDF și link către portalul http://legislatie.just.ro
  5. Legea nr. 65 din 20 aprilie 2012 pentru aderarea Romaniei la Convenția nr.16 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976 format PDF și link către portalul http://legislatie.just.ro