Atribuțiile secretarului general
Conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ modificat prin OUG nr. 4/2021:
Art. 265 – se introduc patru noi alineate, alineatele (11)-(14), cu următorul cuprins:
„(11) La nivelul instituţiei prefectului se înfiinţează funcţia de secretar general al instituţiei prefectului care asigură conducerea operativă a acestei instituţii.
(12) Secretarul general al instituţiei prefectului este înalt funcţionar public, absolvent de studii superioare juridice, administrative, economice şi tehnice şi se subordonează nemijlocit prefectului.
(13) Secretarul general al instituţiei prefectului asigură stabilitatea funcţionării instituţiei prefectului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între compartimentele instituţiei.
(14) Atribuţiile secretarului general al instituţiei prefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. „
Art.267 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1) În fiecare județ, respectiv în municipiul București funcționează un colegiu prefectural compus din prefect, subprefect, secretarul general al instituției prefectului și conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale, care sunt organizate sau au sediul în județul respectiv sau în municipiul București, după caz.”
Art.275 după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către secretarul general al instituției prefectului. În cazul în care funcția publică de secretar general al instituției prefectului nu este ocupată prin niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege, contrasemnarea ordinelor prefectului se realizează de către conducătorul compartimentului juridic din instituția prefectului.”
Conform Hotărârii Guvernului nr. 66/2021 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ:
Art. 31
” (1) Secretarul general al instituției prefectului are următoarele atribuții principale:
a) asigurarea stabilității funcționării instituției prefectului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele instituției prefectului;
b) sprijinirea activității prefectului în exercitarea atribuțiilor privind verificarea legalității, prevăzute la art. 255 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
c) coordonarea structurii/structurilor de specialitate prin care se realizează atribuțiile privind verificarea legalității de către prefect;
d) elaborarea proiectului regulamentului de organizare și funcționare a instituției prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului;
e) asigurarea transmiterii către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;
f) monitorizarea primirii, distribuirii corespondenței și urmărirea soluționării acesteia în termenul legal;
g) elaborarea de studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe care le prezintă prefectului;
h) asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către ministerul care coordonează instituția prefectului și publicării în monitorul oficial local al județului ori al municipiului București, precum și pe pagina de internet a instituției prefectului;
i) îndrumarea secretarilor generali ai unităților administrativ- teritoriale și ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor;
j) gestionarea și urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;
k) urmărirea modului de realizare a fluxului de informare- documentare în domeniile de activitate specifice instituției prefectului;
l) înaintarea către prefect a propunerilor cu privire la organizarea și desfășurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea și soluționarea petițiilor, precum și la arhivarea documentelor;
m) aprobarea eliberării de extrase sau copii de pe acte din arhiva instituției prefectului, cu excepția celor care conțin informații clasificate;
n) asigurarea secretariatului comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în calitate de secretar al comisiei județene;
o) urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de prefect;
p) îndeplinirea altor atribuții prevăzute de lege sau sarcini date de către prefect.
(2) Atribuțiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc de către prefect, prin fișa postului.
(3) Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către secretarul general al instituției prefectului, care are sarcina de a le pune în aplicare.”