Comunicat de presă 07.04.2021- privind distribuirea catre beneficiari a pachetelor POAD 2021

30.097 de pachete cu alimente și 30.097 de pachete cu produse de igienă, aferente tranșelor 2 și 3 din Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2021, au ajuns la beneficiarii din Bihor, sub coordonarea Instituției Prefectului.

Pachetele au fost recepționate și distribuite de către Instituția Prefectului – Județul Bihor, prin intermediul depozitelor puse la dispoziție de cele 101 Unități Administrativ-Teritoriale (UAT). În vederea gestionării întregului proces, prefectul Dumitru Țiplea a dispus prin ordin instituirea unui Grup de lucru județean, format din reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai celor 101 UAT-uri și Consiliul județean Bihor, precum și ai instituțiilor și serviciilor publice deconcentrate. În total un număr de 161 persoane au fost implicate în derularea în bune condiții a celor două tranșe aferente programului.

Distribuția celor 60.194 de pachete s-a efectuat, de asemenea, în baza unui ordin emis de prefect, prin care s-a stabilit calendarul de distribuție în perioada 22 februarie – 15 martie. Pentru a evita deplasările suplimentare și a diminua riscurile legate de răspândirea SARS-CoV-2, ambele pachete au fost ridicate simultan de către beneficiari.

Fiecare pachet cu alimente din cadrul POAD 2021 a conținut faină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve cu carne de porc, carne de vită și pateu de ficat de porc, compot, gem de fructe normal și dietetic, și cântărește 25 de kilograme. Coletele cu produse de igienă au cuprins periuțe de dinți, pastă de dinți, săpun lichid, șampon pentru copii și șampon pentru adulți, precum și detergent de rufe.

Reamintim că modificarea cadrului legislativ a facilitat distribuirea ajutoarelor alimentare către categoriile de persoane cele mai defavorizate, definite conform OUG nr. 84/2020 privind implementarea Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate:

a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

Începând cu 2020, POAD a adus o serie de atribuții noi prefecturilor, privind recepția și distribuția pachetelor. Am aplicat metoda testată cu succes anul trecut, când beneficiarii au ridicat simultan ambele pachete. Am avut în vedere atât siguranța sanitară, cât și eficacitatea distribuției, economisind deopotrivă timp pentru beneficiari și pentru persoanele implicate în organizare“, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Reamintim că Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate este finanțat în proporție de 85% din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane și în proporție de 15% din bugetul național.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                         Oradea, 07.04.2021

Județul Bihor