Comunicat de presa 07.05.2021 – programul festivitatilor organizate cu prilejul Zilei de 9 Mai

Duminică, 09 mai 2021, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de o triplă sărbătoare: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Cel De-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene.

Manifestările se vor desfășura la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie, municipiul Oradea, după următorul program:

12:00 – 12:02 – Prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și ocuparea locului stabilit în dispozitiv;

12:02 – 12:05  – Intonarea Imnului național al României și Imnului Uniunii Europene;

12:05 – 12:20  – Slujba religioasă oficiată de preotul garnizoanei Oradea;

12:20 – 12:25  – Alocuțiuni privind semnificația evenimentului;

12:25 – 12:35 –  Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie;

12:35 – 12:40 – Plecarea persoanei oficiale / încheierea activității.

          Data de 9 mai are o importanță aparte prin prisma evenimentelor pe care le celebrăm: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în Cel De-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene.

            Independența României, un obiectiv pentru care soldații români au luptat în Războiul de Independență, a fost proclamată în data de 9 mai 1877 de către Ministrul de Externe liberal, Mihail Kogălniceanu, printr-un discurs memorabil susținut în Parlamentul României, fiind ratificată în ziua următoare. După secole în care au fost sub suzeranitate otomană, românii au devenit astfel națiune de sine stătătoare.

            Cea de-a doua conflagrație mondială a fost cel mai devastator război pe care l-a cunoscut omenirea și a dus la pierderea a zeci de milioane de vieți omenești. După 6 ani de lupte care au măcinat Europa, la 9 mai 1945, ultimele trupe germane din Insulele Canalului Mânecii s-au predat în mod oficial. Data de 9 mai rămâne întipărită în memoria Europei ca fiind ziua în care Cel De-al Doilea Război Mondial a luat sfârșit. De atunci au trecut 76 de ani, perioadă de pace cum Europa nu a mai cunoscut vreodată.

Această lungă perioadă de pace se datorează în mare parte unui eveniment care a avut loc la data de 9 mai 1950 când, prin declarația Ministrului de Externe francez Robert Schuman, se iniția o nouă organizare a statelor europene care să salvgardeze pacea. Celebra declarație este considerată temelia Uniunii Europene și primul pas în fondarea celei mai prolifice organizații de menținere a păcii, a pieței libere și de susținere a creșterii economice pentru binele tuturor cetățenilor săi.

            În România, din respect pentru înaintașii noștri, pentru aliații noștri și pentru parcursul european pe care țara noastră îl urmează, este esențial să celebrăm această zi cu triplă semnificație.

Glorie eroilor care au luptat pentru principiile democratice în cele două războaie amintite, iar vouă dragi cetățeni români și europeni – La mulți ani!

Reamintim participanților la eveniment să respecte normele de distanțare socială și măsurile sanitare în vigoare.

Cancelaria Prefectului                                                                                Oradea, 7 mai 2021

Județul Bihor