Comunicat de presă 08.05.2023 – privind ședința de lucru susținută în Bihor de ministrul MDLPA, Cseke Attila

Astăzi, 08 mai, prefectul Dumitru Țiplea a participat la o întâlnire de lucru cu ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, alături de primari bihoreni.

Temele discuțiilor au vizat:

– Programele de dezvoltare derulate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) din surse de la bugetul de stat prin Planul Național de Reziliență și Redresare 2 (PNRR);

– Clarificări asupra legislației în domeniul urbanismului;

– Provocäri ale administratiei publice locale;

– Teme diverse – care sunt în sarcina MDLPA.

Dintre aspecte pe care ministrul Cseke le-a prezentat referitor la modificarea legislației în domeniu prin Codul urbanismului, aflat în procedură parlamentară, menționăm:

– reducerea considerabilă a termenelor pentru eliberarea avizelor și autorizațiilor în construcții;

– înființarea unei platforme digitale naționale pe principiul ghișeului unic, prin care să se deruleze avizările, astfel încât termenul de obținere al autorizațiilor necesare în construcții să fie de 65 de zile de la depunerea documentelor;

– reglementarea PUD-urilor și PUZ-urilor, atât în ceea ce privește actualizarea eficientă și rapidă, cât și funcțiunea lor administrativă;

– certificările firmelor de construcții pe domenii de specializare (ex. sănătate), astfel încât să nu mai poată participa la licitații de lucrări care nu fac parte din domeniul respectiv (ex. spitale);

– lucrările minore să se poată derula doar în baza unui aviz de amplasament, fără autorizație de construire (ex. rasteluri de biciclete, puncte de alimentare electrică a vehiculelor, puncte de colectare a deșeurilor etc.);

– în mediul rural locuințele unifamiliale pe un singur nivel și de până la 150 mp să poată fi construite pe baza unui proiect doar în baza notificării către primărie;

– pentru construcțiile edificate ilegal se va institui un moratoriu de 1 an, iar intrarea în legalitate va fi supusa unui tarif de 10 ori mai mare față de cele avizate;

– în orașele mari instituirea unei taxe de echipare edilitară pentru proiectele mari, cu peste 500 apartamente, necesară pentru dezvoltarea infrastructurii utilitare (ex: grădinițe, parcuri etc.)

– introducerea marjei de buget de 25% la construcții civile, 45% la monumente istorice și 15% la elemente peisagistice, pentru acoperi situațiile neprevăzute și a nu se relua procedurile de licitație;

– actualizarea acelerată a nornativelor în construcții (există deja 31 de normative noi, din care o parte sunt publicate în Monitorul Oficial).

La capitolul proiecte de investiții ministrul a atras atenția asupra faptului că proiectele deschise trebuie neaparat finalizate la termen sau, în situații excepționale, fazate, pentru a nu aduce primăriile în situația de a returna fondurile și a intra în incapacitate de plată. A fost menționată la acest punct Ordonanța de Urgență nr. 24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului, prin care primarii pot accesa împrumuturi pentru co-finanțarea proiectelor, până la rectificarea bugetară din 1 august.

Referitor la nivelul de accesare al fondurilor, s-au punctat următoarele aspecte:

– prin Programul Național de Dezvoltare Locală în Bihor 1 și 2 au mai rămas disponibili 430 milioane lei din 1,6 miliarde lei, 10 primării neaccesând aceste fonduri;

– Programul National de Investitii „Anghel Saligny” are un nivel de contractare de 24%, iar în Bihor este de doar 20%, deși toate primăriile care au depus un proiect eligibil au cel puțin o finanțare asigurată;

– la proiectele pe gaze evaluările se vor închide în cca două luni, dar solicitările sunt la nivel național de 7 ori mai mari decât fondurile disponibile, iar în Bihor de 10 ori mai mari (solicitări în valoare de 2,9 miliarde raportat la disponibil de 206 milioane lei);

– în PNRR județul Bihor este fruntaș la trasee velo, iar județul poate deveni un model național în cicloturism;

– Municipiul Oradea are cele mai multe proiecte din Bihor în PNRR;

– Compania Națională de Investiții a aprobat în acest mandat 80 de investiții în valoare de 1,3 miliarde lei pentru județul Bihor

În încheiere ministrul Cseke a abordat subiectul reorganizării administrativ teritoriale, unde a arătat că propunerile de desființare a unităților administrativ-teritoriale care au sub 5000 locuitori sau nu pot susține bugetul pentru cheltuieli proprii trebuie regândită prin prisma realităților din teren: dacă s-ar aplica aceste prevederi, la nivel național 18 județe ar rămâne fără UAT-uri.

Ușa ministerului condus de domnul Cseke este deschisă tuturor celor prezenți, la fel este și ușa Instituției Prefectului și a tuturor instituțiilor din teritoriu, pe care le coordonez pentru a facilita efortul primarilor de a dezvolta județul Bihor”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                           Oradea, 08.05.2023

Județul Bihor