Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 10 mai, lista localităților bihorene în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, precum și măsurile de sănătate publică privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Conform analizei Direcției de Sănătate Publică Bihor incidențele sunt în scădere la nivelul județului, cea mai ridicată fiind de 3,92 cazuri / 1.000 de locuitori, în localitate Sălacea. Municipiul Oradea intră în scenariul verde, având o incidență de 1,28 cazuri/1.000 locuitori, prin urmare activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, precum și activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole/concerte și a operatorilor din domeniul jocurilor de noroc sunt permise fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și sunt limitate la intervalul orar 06.00-22.00.
Decizia a fost adoptată în concordanță cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
La data de astăzi, 10 mai, conform analizei elaborate de către Direcția de Sănătate Publică Bihor, la nivelul județului există:
– 7 localități cu incidență de peste 3 cazuri / 1.000 locuitori: Sălacea, Cociuba Mare. Vaşcău, Căpâlna, Tămăşeu, Şimian, Olcea
– 21 de localități cu incidență între 1,5 – 3 cazuri/1.000 locuitori.
Precizăm că în localitatea Sălacea se aplică prevederile HG nr.348/2021, conform cărora măsurile privind operatorii economici se ridică doar atunci când incidența cumulată în ultimele două săptămâni este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.
Reamintim cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localitățile unde incidența este mai mare de 3 cazuri/1.000 locuitori:
- Este suspendată activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, dar este permisă funcționarea teraselor și livrarea la domiciliu;
- Este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția achiziției biletelor de tip loto, pariuri și lozuri;
- Sunt suspendate activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Decizia CJSU adoptată astăzi intră în vigoare începând cu data de 11 mai, ora 00:00. Lista localităților în care se impun măsuri de sănătate publică se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor CJSU Bihor, în funcție de rata de incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul fiecărei localități.
Aici puteți parcurge integral Hotărârea CJSU nr. 40/2021.
Cancelaria Prefectului Oradea, 10.05.2021
Județul Bihor