Comunicat de presa 23.09.2021- privind hotararile adoptate astazi de CJSU Bihor

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 23 septembrie, scenariile de funcționare a unităților din învățământul preuniversitar pentru intervalul 27 septembrie – 01 octombrie, precum și măsurile care se impun în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment la nivelul localităților din județul Bihor, în funcție de incidența cazurilor Covid-19 din fiecare localitate.

Decizia a fost adoptată în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 990/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Conform Hotărârii CJSU nr. 60/2021, prin care au fost aprobate scenariile propuse de Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Direcția de Sănătate Publică Bihor, în cele 714 unități de învățământ din județul Bihor activitatea se desfășoară cu prezența fizică, în scenariul I.

Hotărârea CJSU privind funcționarea unităților de învățământ va fi actualizată după fiecare vacanță școlară, înainte de reluarea cursurilor sau ori de câte ori este nevoie, pe baza scenariilor actualizate în funcție de evoluția epidemiologică și pe baza criteriului privind rata incidenței cumulate la nivelul fiecărei localități, respectiv numărul total de cazuri noi în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Tot în ședința de astăzi s-au aprobat, prin Hotărârea CJSU nr. 58/2021, măsurile care se impun în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, precum și lista localităților din Bihor în care se impun măsuri de restricție.

Precizăm că decizia are la bază analiza incidențelor elaborată de Direcția de Sănătate Publică Bihor și vizează următoarele localități: Sânmartin, Oradea, Lăzăreni, Ceica, Gepiu, Hidișelu de Sus, Sântandrei, Căbești, Roșia, Chișlaz și Brusturi.

Conform hotărârii, măsurile de limitare se impun gradual, în funcție de incidența cumulată la 14 zile a numărului de cazuri. Printre cele mai importante măsuri enumerăm:

– reintroducerea portului măștii în spații publice închise (de tipul piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun), spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă;

– reintroducerea restricțiilor de circulație la incidențe mai mari de 4 cazuri/1.000 locuitori;

– introducerea certificatului verde care atestă vaccinarea, testarea cu rezultat negativ sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 pentru accesul la evenimente publice sau private, manifestări culturale, restaurante, cafenele, etc. în funcție de nivelul incidenței din fiecare localitate.

Aici puteți parcurge în întregime Hotărârea CJSU nr. 58/2021, care conține măsurile care se aplică la nivelul județului Bihor în funcție de incidența din fiecare localitate:

https://bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2021/09/HOT.-CJSU-nr.-58.pdf

Aici puteți parcurge Hotărârea CJSU nr. 60 privind aprobarea scenariilor de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar din județul Bihor:

https://bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2021/09/Hot.-CJSU-nr.-60.pdf

Cancelaria Prefectului                                                                                           Oradea, 23.09.2021

Județul Bihor