Comunicat de presă 28.12.2023 – privind demersurile pentru remedierea pagubelor produse de viituri în decembrie în Bihor

Prefectul Dumitru Țiplea solicită Guvernului 1.710.000 lei pentru remedierea pagubelor produse de viituri în prima jumătate a lunii decembrie la nivelul județului Bihor.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a aprobat în ședința de astăzi, 28 decembrie, rapoartele privind evaluarea pagubelor produse în perioada 30 noiembrie-02 decembrie, respectiv 13-15 decembrie în 14 localități din județul Bihor.

Conform Raportului sinteză, viiturile au afectat obiective de infrastructură, respectiv case, obiective sociale și administrative, obiectiv economice, drumuri județene, comunale, drumuri forestiere și agricole, poduri și podețe, valoarea totală a pagubelor fiind estimată la 1.710.000 lei. Localitățile vizate sunt: Călățea, Vadu Crișului, Groși, Sâmbăta, Rotărești, Ogești, Topa de Sus, Hidișel, Dobrești, Roșia, Coșdeni, Lacu Sărat, Lugașu de Sus și Dijir.

Felicit rapiditatea și implicarea cu care au acționat echipele de intervenție în localitățile afectate. Totodată, apreciez celeritatea cu care primarii din aceste localități au înaintat către Instituția Prefectului rapoartele operaționale, pentru a solicita fondurile necesare,” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Conform proiectului de hotărâre înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fondurile pentru înlăturarea efectelor inundațiilor vor putea fi alocate prin decizia Guvernului, din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului din bugetul de stat pe 2023.

 

Cancelaria Prefectului – județul Bihor                                                             Oradea, 28.12.2023