Comunicat de presă 29.12.2022 – privind prelungirea programului pentru SPCRPCIV din 03.01.2023

Prefectul Dumitru Țiplea a aprobat prelungirea programului pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bihor (SPCRPCIV), începând cu 3 ianuarie 2023.

Conform noului program, pe tot parcursul lunii ianuarie și, dacă va fi necesar, în luna februarie, programul de lucru cu publicul al SPCRPCIV se va desfăşura în două schimburi după cum urmează: schimbul I de la 07:00 la 15:00, iar schimbul II de la 12:00 la 20:00.

Programul a fost prelungit ca urmare a creşterii numărului de solicitări de preschimbare a permiselor de conducere, având în vedere că în cursul lunii ianuarie 2023 vor expira cca 13.000 de permise la nivelul județului Bihor.

Menționăm totodată că, candidații programați în data de 23 ianuarie pentru proba practică a examenului auto vor fi reprogramați pentru data de sâmbătă, 21 ianuarie. Decizia a fost adoptată în baza Hotărârii de Guvern privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2023.

Cancelaria Prefectului                                                                                             Oradea, 29.12.2022

Județul Bihor