Comunicat de presă 30.05.2022 – privind programul Serviciului Pașapoarte Bihor cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului – 1 iunie

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, structurile de pașapoarte își deschid porțile și îi așteaptă pe copii cu surprize inedite în cadrul evenimentului PAȘAPORT PENTRU VACANȚĂ organizat de Direcția Generală de Pașapoarte.

Astfel, pe data de 1 Iunie, Serviciile Publice Comunitare de Pașapoarte vor prelua cereri de eliberare a pașapoartelor doar pentru minori. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului.

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bihor va deschide în data de 1 iunie un ghișeu de preluări documente exclusiv pentru minori, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

Accesul se va face în baza bonurilor de ordine care se pot ridica de la sediul serviciului începând cu data de azi, 30.05.2022. Bonurile vor fi nominale și nu sunt transmisibile. Neprezentarea la data și ora stabilită, prezentarea unui bon pe alt nume, lipsa actelor necesare sau a dovezii achitării taxei duc la anularea programării.

Întrucât sucursalele CEC nu vor lucra în data de 01.06.2022, este important ca plata contravalorii pașaportului să se facă înainte de această dată. Totodată, precizăm faptul că plata se poate face și online prin platforma www.ghiseul.ro.

De asemenea, reamintim persoanelor care vor solicita depunerea cererii de eliberare a pașapoartelor pentru minori să consulte pagina de internet www.pasapoarte.mai.gov.ro pentru a se asigura că au asupra lor toate documentele necesare, inclusiv chitanța de plată a contravalorii pașaportului.

Pașaportul se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare. În context, precizăm că în perioada 16-22.05.2022, la nivel național, timpul mediu de eliberare a pașapoartelor simple electronice a fost de 2,62 zile.

Cancelaria Prefectului                                                                                             Oradea, 30.05.2022

Județul Bihor