Comunicatul de presă privind transportul umanitar din Bihor pentru regiunea Transcarpatia, Ucraina

 COMUNICAT DE PRESĂ

Un autocamion cu alimente și îmbrăcăminte a plecat astăzi, 15 aprilie, din Bihor spre Halmeu cu destinația regiunea Transcarpatia, Ucraina.

Acest nou transport conține bunuri alimentare neperisabile și îmbrăcăminte colectate de 12 primării de la bihoreni, în urma apelului pentru sprijinul cetățenilor ucraineni lansat de prefectul Dumitru Țiplea.

Demersul umanitar a fost operaționalizat în 6 zile de la solicitarea președintelui Administrației de Stat a regiunii Transcarpatia, Oleksandr Bilak, transmisă Instituției Prefectului Județul Bihor de către consulul României din Solotvino – Ucraina, Florin Pârvu.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana“ al județului Bihor a centralizat, colectat și livrat din teritoriu la depozitul central din Oradea bunurile, care au fost sortate înainte de încărcare de către pompierii militari. Alimentele neperisabile și îmbrăcămintea au fost donate de către cetățeni din unitățile administrativ-teritoriale Aștileu, Biharia, Bratca, Curățele, Husasău de Tinca, Pietroasa, Răbăgani, Salonta, Sâmbăta, Sântandrei, Ștei și Tileagd. Transportul pe ruta Oradea – Halmeu este asigurat gratuit de firma Aurel & Dorina Trans SRL și va fi însoțit de reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Bihor.

La Halmeu bunurile vor fi preluate de către autoritățile ucrainene, pentru a fi distribuite în regiunea Transcarpatia și alte regiuni ale Ucrainei în funcție de urgența nevoilor acestora. Precizăm că regiunea Transcapatia are o frontieră de 200 km cu țara noastră, reprezentând în fapt o mare parte din granița de nord a României cu Ucraina.

Trebuie să mulțumesc bihorenilor pentru generozitate și primăriilor de la nivelul județului pentru implicare, datorită lor am reușit ca în șase zile să răspundem pozitiv la solicitarea domnului consul al României din Solotvino. Felicit ISU Crișana pentru dedicarea cu care își face datoria, cu atât mai mult cu cât astăzi pompierii sunt voluntari în afara orelor de program. De asemenea, aduc mulțumiri companiei Aurel&Dorina Trans, care de fiecare dată răspunde pozitiv solicitărilor umanitare,“ a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Menționăm că de la începutul agresiunii ruse în Ucraina, în urma apelului prefectului Dumitru Țiplea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana“ al județului Bihor a colectat de la primăriile de la nivelul județului cca 50 de tone de bunuri donate de cetățeni. Reamintim că persoanele care doresc să ofere sprijin pot apela în continuare la primăriile pe raza cărora au domiciliul sau la unul din cele patru numere Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bihor:  0259 412 129; 0259 467 909; 0734 223127 și 0734 223 125.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                             Oradea, 15.04.2022

Județul Bihor