Duminică, 22 decembrie 2024, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de ZIUA VICTORIEI REVOLUȚIEI ROMÂNE ȘI A LIBERTĂȚII.
Evenimentul se va desfășura la mormintele eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989 din Cimitirul Municipal „Rulikowski” din Oradea, după următorul program:
12:00-12:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă
12:02-12:05 – Intonarea Imnului Național al României
12:05-12:20 – Slujbă de pomenire a eroilor căzuți în Decembrie 1989, oficiată de preotul capelan al Penitenciarului Oradea
12:20-12:30 – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului
12:30-12:40 – Festivitatea depunerii de coroane de flori la mormintele eroilor: Slt. (pm) PUȘCĂU Adrian Victor, Slt. (pm) COSMA Marius, Slt. (pm) DAMȘE Adrian Dorin
12:40-12:45 – Defilarea detașamentului de onoare
12:45-12:50 – Deplasarea la mormântului eroului TOMOZEI NECULAI
12:50-12:55 – Slujbă de pomenire a eroului TOMOZEI NECULAI
12:55-13:00 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la mormântul eroului TOMOZEI NECULAI
13:00-13:05 – Defilarea detașamentului de onoare
În 22 decembrie marcăm Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, un moment de profundă semnificație în istoria noastră recentă. Această zi ne oferă ocazia de a aduce un omagiu eroilor care, prin curajul și sacrificiul lor, au contribuit la căderea regimului comunist și la deschiderea unui nou capitol pentru România – unul al democrației, libertății și al drepturilor fundamentale.
Instituția Prefectului – Județul Bihor invită toți cetățenii să păstreze vie memoria celor care și-au dat viața pentru idealurile Revoluției din Decembrie 1989. Este datoria noastră morală să reflectăm asupra valorilor câștigate cu prețul acestor sacrificii. Reiterăm angajamentul de a susține principiile libertății, democrației și respectului pentru drepturile omului, piloni fundamentali ai unei societăți moderne și prospere.
Dumnezeu să îi odihnească în pace!


Cancelaria Prefectului Oradea, 20 decembrie 2024
Județul Bihor
