Garda Naţională de Mediu

Garda Naţională de Mediu este un corp specializat de inspecţie şi control care poate lua măsuri de sancţionare, de suspendare/sistare a activităţii ca urmare a poluării şi deteriorării mediului sau pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin actele de reglementare.

Garda Naţională de Mediu este o instituţie publică de inspecţie şi control, aflată în subordinea Ministerului Mediului, care funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat. Garda Naţională de Mediu este condusă de un comisar general cu rang de Secretar de stat şi de trei comisari generali adjuncţi.

Garda Naţională de Mediu are în subordine 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, instituţii fără personalitate juridică.

Activitatea Gărzii Naţionale de Mediu are trei obiective: prevenirea poluării mediului, refacerea acestuia şi aplicarea legii în domeniul protecţiei mediului prin directiile generale privind controlul poluării, biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor protejate.

GNM este certificată ISO 9001/2000 si ISO 14OOO/2004 de către TUV TURINGEN Germania şi este angajată total în acţiunea de menţinere la standardele cele mai înalte ale Managementului de Calitate si Managementului de Mediu; în prezent fiind în procedură de recirtificare conform noilor standarde.

Garda Naţională de Mediu îndeplineşte un rol activ pentru asigurarea securităţii mediului prin acţiuni de prevenire a riscurilor şi limitarea ameninţărilor de ordin ecologic, respectiv poluarea resurselor de apă, a aerului, diminuarea fertilităţii solului, poluarea transfrontalieră şi altele.

Activitatea de inspecţie şi control a GNM este structurată pe trei domenii principale:

  • Controlul poluării factorilor de mediu (aer, apă, sol, subsol şi ape subterane, gestiunea deşeurilor, etc.) fiind inclus şi Controlul respectării regimului substanţelor şi preparatelor chimice periculoase şi
  • Controlul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate.

 

În exercitarea atribuţiilor sale, GNM cooperează cu autorităţi şi instituţii publice ale statului ale administraţiei publice centrale şi locale, cu reprezentanţi ai societăţii civile, cu persoane juridice şi/sau fizice, în limitele prevederilor legale în vigoare, şi îşi desfăşoară activitatea în mod independent sau în colaborare şi cooperare cu acestea, pe baza protocoalelor încheiate.

GNM cooperează cu instituţii cu atribuţii similare  din alte state, pe baza tratatelor internaţionale la care România este parte, a protocoalelor încheiate sau pe bază de reciprocitate, precum şi cu organisme internaţionale de drept public şi/sau privat din cadrul Uniunii Europene în cauzele de interes comun sau în ceea ce priveşte derularea proiectelor/programelor internaţionale.

Activitatea de inspecţie şi control a Gărzii Naţionale de Mediu se realizează în baza unor metodologii şi ghiduri specifice domeniilor verificate.

 

Activităţile de pregătire profesională şi colaborare internaţională a personalului reprezintă una dintre priorităţile conducerii Gărzii Naţionale de Mediu. Comisarii sunt instruiţi periodic în ceea ce priveşte directivele UE: IPPC, SEVESO II, LCP, EIA, Managementul Deşeurilor etc.

Totodată, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu sunt implicaţi şi participă la proiecte şi activităţi desfăşurate de reţelele europene şi internaţionale de mediu (IMPEL, ECENA, CLEEN, GREEN ENFORCE, INECE) şi la alte activităţi ale Comisiei Europene.

În scopul implementării legislaţiei Uniunii Europene, Garda Nationala de Mediu participă activ în reţelele europene din domeniul inspecţiei de mediu încă din anul 2003, iar din mai 2008, odată cu reorganizarea IMPEL, GNM a semnat actul oficial de asociere în această reţea.

 

COMISAR ŞEF

Togor Vasile Mihai

 

Raport de activitate 2017 (aici)