Comunicat de presă 03.06.2021- privind bugetul estimat pentru remedierea pagubelor produse de inundații în județul Bihor

Instituția Prefectului – Județul Bihor, conform dispozițiilor prefectului Dumitru Țiplea, a înaintat executivului un proiect de Hotărâre de Guvern privind alocarea de fonduri pentru remedierea pagubelor produse de inundații în urmă cu două săptămâni în județul Bihor.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a aprobat în ședința de ieri, 2 iunie, rapoartele privind evaluarea pagubelor produse în intervalul 18-20 mai în 23 de localități din județul Bihor. Rapoartele au fost întocmite, în urma analizei în teren, de către cele două comisii de specialiști constituite prin ordinul prefectului în data de 21 mai.

Conform Raportului sinteză, inundațiile au afectat obiective de infrastructură, respectiv drumuri județene, comunale, poduri și podețe, valoarea totală a pagubelor fiind estimată la 12.349.750 lei. Din valoarea totală, pagubele produse la nivelul unităților administrativ teritoriale însumează doar 3.532.500 lei, diferența reprezentând pagube la nivelul unor obiective de infrastructură ce aparțin Administrației Bazinale de Apă Crișuri, Hidroelectrica, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și a unor obiective finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Bugetul solicitat de Instituția Prefectului – Județul Bihor pentru limitarea efectelor produse de inundații la nivelul UAT-urilor cuprinde următoarele sume:

– Roșia – 307.000 lei

– Drăgănești – 25.000 lei

– Pietroasa – 183.000 lei

– Câmpani – 360.000 lei

– Rieni – 25.000 lei

– Vașcău  – 25.000 lei

– Drăgești  – 25.000 lei

– Buntești – 156.000 lei

– Tărcaia – 8.000 lei

– Pomezeu – 120.000 lei

– Căpâlna – 200.000 lei

– Budureasa – 260.000 lei

– Criștioru de Jos – 100.000 lei

– Ștei – 30.000 lei

– Tinca – 110.000 lei

– Beiuș – 156.000 lei

– Curățele – 280.000 lei

– Lugașu de Jos – 11.500 lei

– Cociuba Mare – 50.000 lei

– Dobrești – 225.000 lei

– Căbești – 20.000 lei

– Remetea – 536.000 lei

– Consiliul Județean Bihor – 320.000 lei

Conform proiectului de hotărâre înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fondurile necesare pentru înlăturarea efectelor inundațiilor vor fi alocate din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului din bugetul de stat pe 2021.

În cadrul ședinței CJSU, prefectul Dumitru Țiplea a adresat mulțumiri instituțiilor implicate la nivelul județului Bihor, începând de anul trecut, în demersurile de apărare împotriva inundațiilor, prin  lucrările de decolmatare și regularizare a cursurilor de apă: „Pagubele de la nivelul UAT-urilor puteau fi mult mai mari, având în vedere că apele au depășit 4 cote maxime istorice. Datorită acțiunilor de prevenție, demarate imediat după inundațiile de anul trecut, viiturile din acest an nu ne-au luat prin suprindere. Evident, vom fi pregătiți și la anul.”

Cancelaria Prefectului                                                                                            Oradea, 03.06.2021

Județul Bihor