În Monitorul Oficial nr. 1241 din 22 decembrie 2022 s-a publicat Legea nr. 374/2022 privind schimbarea denumirii și a satului de reședință ale comunei Abrămuț, județul Bihor, precum și pentru modificarea și completarea anexei la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României. Potrivit acesteia denumirea comunei Abrămuț din județul Bihor se schimbă în comuna Petreu, iar reședința comunei Petreu se stabilește în satul Petreu. Modificarea legislativă a intervenit ca urmare a referendumului local care a avut loc în luna septembrie a anului 2021.
Satele componente ale comunei Petreu sunt următoarele: Petreu – reședință de comună, Abrămuț, Crestur și Făncica.
Conform informării primite de la primăria comunei Petreu sediul acesteia se află în continuare la vechea adresă din localitatea Abrămuț, nr. 57 urmând a fi relocat până la sfârșitul lunii februarie a anului curent în localitatea Petreu, nr.275, astfel datele de contact ale instituției rămân, momentan, neschimbate.
Instituția Prefectului – județul Bihor a transmis în cursul zilei de azi o informare privind aceste modificări către Consiliul Județean Bihor, serviciile publice deconcentrate și primăriile de la nivelul județului Bihor.
Cancelaria Prefectului Oradea, 04.01.2023
Județul Bihor