Comunicat de presă 09.03.2023 – privind solicitarea a 380.000 lei din fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea pagubelor produse de viituri în Bihor

Prefectul Dumitru Țiplea a aprobat astăzi, 9 martie, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), solicitarea a 380.000 lei din fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea pagubelor produse de viituri în decursul lunii februarie, a.c., la nivelul județului Bihor.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi Hotărârea nr. 1/2023 pentru aprobarea Rapoartelor de sinteză ale Sistemului de Gospodărire a Apelor nr. 1203/2023 și nr. 1204/2023 privind apărarea împotriva inundațiilor și accidentelor la construcții hidrotehnice din județul Bihor pentru perioadele 20-21 februarie 2023, respectiv 25-27 februarie 2023.

Conform rapoartelor, scurgerile de ape de pe versanți au afectat un pod, un drum forestier și agricol, un drum comunal și o stație de alimentare cu apă la nivelul localităților Chișcău, Pietroasa, Urviș de Beiuș și Luncasprie, valoarea totală a pagubelor fiind estimată la 380.000 lei. Evaluarea pagubelor s-a efectuat de către comisii mixte de specialiști, constituite prin Ordin de prefect.

Bugetul solicitat Guvernului de către Instituția Prefectului – Județul Bihor pentru înlăturarea pagubelor cuprinde 185.000 lei alocați unității administrativ-teritoriale Pietroasa și 195.000 lei alocați unităților administrativ-teritoriale Șoimi și Dobrești.

Conform proiectului de hotărâre care urmează să fie înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fondurile pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de fenomenele meteorologice periculoase vor fi alocate din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului din bugetul de stat pe 2023.

Prevenția este cea mai bună strategie: verificăm periodic întreținerea șanțurilor și rigolelor în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari, a căror întreținere cade în sarcina primarilor. Totodată, solicit edililor să depună cu celeritate rapoartele pentru a obține bugetele necesare înlăturării pagubelor”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Cancelaria Prefectului                                                                                           Oradea, 09.03.2023

Județul Bihor