Comunicat de presă 10.03.2023 – privind începerea demersurilor pentru reabilitarea DN19B

Au început demersurile pentru reabilitarea Drumului Național 19B din județul Bihor, între Marghita și până la limita cu județul Sălaj.

Stadiile de execuție pentru cele trei sectoare ale drumului sunt:

  • Sector 1, Marghita (km 20+510 ) – Margine (km 29+060) – S-a obținut autorizația de construire, iar până la finalul lunii martie se va semna contractul cu antreprenorul, dacă nu sunt contestații;
  • Sector 2, Margine (km 29+060) – Suplacu de Barcău (km 36+500) – Proiectul este finalizat, iar licitația va fi demarată până la data de 15 martie;
  • Sector 3, Suplacu de Barcău (km 36+500) – limita de județ (km 41+00) – Se află în faza de proiectare.

Pentru a eficientiza lucrările s-a decis etapizarea acestora în 3 sectoare, având în vedere următorii factori:

– traficul auto ridicat de pe Sectorul 1 a impus prioritizarea lucrărilor pe acest segment de drum;

– necesitatea reabilitării celor două poduri prezente pe Sectorul 3 în zona Suplacu de Barcău, înaintea reabilitării părții carosabile pe acest sector;

– demararea lucrărilor pentru Sectoarele 1 și 2, în paralel cu reabilitarea celor două poduri menționate;

– transportul de agregate pentru construcția autostrăzii, care afectează întreg sectorul DN 19B, estimat a se finaliza în luna aprilie a.c.

Precizăm că în momentul de față Secția Producție din cadrul Secției Drumuri Naționale Oradea intervine pe sectorul cuprins între km 20+500-41+000 pentru remedierea degradărilor accentuate. Drumul este semnalizat până la demararea lucrărilor, în vederea informării participanților la trafic cu privire la starea carosabilului.

În ultimii 3 ani am reabilitat integral infrastructura rutieră de drumuri naționale a județului Bihor,  cu excepția DN 19B și DN 1P. Împreună cu domnul Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, ne coordonăm pentru a lucra cât mai eficient și a așeza Bihorul pe drumul cel bun“, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Cancelaria Prefectului                                                                                           Oradea, 10.03.2023

Județul Bihor