Comunicat de presă 11.01.2023 – privind adoptarea transparentă și la timp a bugetelor locale pentru anul 2023

Prefectul Dumitru Țiplea solicită primarilor bihoreni adoptarea bugetelor locale pentru anul 2023 și publicarea acestora online până în data de 1 februarie.

Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis ieri, 10 ianuarie, în atenția celor 101 primării de la nivelul județului Bihor o circulară prin care solicită, conform prevederilor Legii finanțelor publice locale nr. 273/2006, aprobarea bugetelor pe anul 2023.

Totodată, administrațiile locale sunt atenționate asupra obligației de a publica online pe paginile proprii următoarele informaţii:

 – proiectele bugetelor supuse consultării publice, inclusiv anexele acestora, în maximum două zile lucrătoare de la supunerea spre consultare publică;

–  bugetele aprobate, inclusiv anexele acestora, în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare;

 – situaţiile financiare asupra execuţiei bugetare trimestriale şi anuale, inclusiv plăţile restante, în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea la direcţiile generale ale finanţelor publice;

 – bugetul general consolidat al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, întocmit potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice, în maximum 5 zile lucrătoare de la prezentarea în consiliul local;

 –  registrul datoriei publice locale, precum şi registrul garanţiilor locale, actualizate anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an;

 –  programul de investiţii publice al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare

O altă solicitare vizează constituirea fondului de rezervă bugetară la dispoziția consiliilor locale, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează pe bază de hotărâri ale consiliilor locale pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale din România sau către unităţi administrativ-teritoriale din statele vecine afectate de conflictul armat din Ucraina.

Siguranța și calitatea vieții bihorenilor este în mod direct legată de bugetele locale. De aceea, acestea trebuie adoptate la timp, transparent și cu maximă responsabilitate față de comunitate,” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                              Oradea, 11.01.2023

Județul Bihor