Comunicat de presă 14.05.2021- privind Hotărârile CJSU nr. 41 și 42 adoptate în ședința de astăzi, 14 mai

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 14 mai, scenariile de funcționare a unităților din învățământul preuniversitar pentru intervalul 17-21 mai, precum și lista localităților în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment de la nivelul județului Bihor.

Deciziile au fost adoptate pentru punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Conform Hotărârii CJSU nr. 42/2021, care intră în vigoare începând cu data de 17 mai, din cele 714 unități de învățământ din județul Bihor, 437 de unități funcționează în scenariul I, iar 277 de unități în scenariul II.

Reamintim scenariile de funcționare a unităților de învățământ:

  1. Scenariul I (verde) – incidență mai mică de 1 caz/1.000 de locuitori

– participarea zilnică, cu prezență fizică în unităţile de învăţământ, a tuturor preşcolarilor şi elevilor, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;

  1. Scenariul II (galben și roșu) – incidență de peste 1 caz/1.000 de locuitori

– participarea zilnică, cu prezență fizică, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, şi a celor din anii terminali din învățământul profesional şi postliceal, precum şi a elevilor din învăţământul special indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară;

– participarea zilnică, în sistem on line, a elevilor din celelalte clase / ani de studiu.

Hotărârea CJSU privind funcționarea unităților de învățământ va fi actualizată după fiecare vacanță școlară, înainte de reluarea cursurilor sau ori de câte ori este nevoie, pe baza scenariilor actualizate în funcție de evoluția epidemiologică și pe baza criteriului privind rata incidenței cumulate la nivelul fiecărei localități, respectiv numărul total de cazuri noi în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Tot în ședința de astăzi s-a actualizat, prin Hotărârea CJSU nr. 41/2021, lista localităților din Bihor în care se impun restricții în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. La data de astăzi, 14 mai, conform analizei elaborate de către Direcția de Sănătate Publică Bihor, la nivelul județului există:

– o singură localitate cu incidență de peste 3 cazuri / 1.000 locuitori: Cărpinet;

– 13 localități cu incidență între 1,5 – 3 cazuri/1.000 locuitori;

– restul localităților de la nivelul județului au incidența cuprinsă între 0-1,5 cazuri /1.000 locuitori.

Reamintim cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localitățile unde incidența este mai mare de 3 cazuri/1.000 locuitori:

  • Este suspendată activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, dar este permisă funcționarea teraselor și livrarea la domiciliu;
  • Este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția achiziției biletelor de tip loto, pariuri și lozuri;
  • Sunt suspendate activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Decizia CJSU adoptată astăzi intră în vigoare începând cu data de 15 mai, ora 00:00. Lista localităților în care se impun măsuri de sănătate publică se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor CJSU Bihor, în funcție de rata de incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul fiecărei localități.

Municipiul Oradea rămâne în scenariul verde, având o incidență cumulată în ultimele două săptămâni de 0,98 cazuri/1.000 locuitori , prin urmare activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, precum și activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole/concerte și a operatorilor din domeniul jocurilor de noroc sunt permise fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și sunt limitate la intervalul orar 06.00-22.00.

Aici puteți parcurge integral Hotărârea CJSU nr. 41/2021.

Aici puteți parcurge integral Hotărârea CJSU nr. 42/2021.

Aici puteți parcurge integral Anexa Hotărârii CJSU nr. 42/2021.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                              Oradea, 14.05.2021

Județul Bihor