Comunicat de presă 14.09.2023 – Prefectul Dumitru Țiplea face demersuri pentru titlurile de proprietate pe terenurile necooperativizate

Prefectul Dumitru Țiplea invită bihorenii să depună cereri pentru titluri de proprietate pentru terenurile necooperativizate care le aparțin. Până în prezent la nivelul județului Bihor au fost depuse 493 de cereri, iar până la termenul limită de depunere au mai rămas doar două luni.

Instituția Prefectului – județul Bihor a emis o nouă circulară prin care aduce în atenție edililor bihoreni obligația de a informa cetățenii asupra Legii nr. 123/2023 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, conform căreia deținătorii de terenuri sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile pot solicita, la cerere, emiterea titlului de proprietate.

Documentele care trebuie să însoțească cererea de emitere a titlului de proprietate, și care se depun la primăria pe raza căreia se află situat terenul, sunt:

– dovada că deținătorii sau moștenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale;

– pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (la cerere se vor atașa copii de pe CF-urile în care sunt înscrise numerele topografice cu care se identifică suprafețele solicitate, din care să reiasă că nu s-au făcut întabulări cu privire la aceste suprafețe după anul 1991);

– terenul nu face obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane și nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta (aspect care să reiasă din Referatul întocmit de către Comisia Locală ce va fi anexat la propunerea de validare);

– declarații de vecinătate vizate de către secretarul general UAT-ului;

– copii ale actelor de identitate, stare civilă, iar în cazul în care solicitantul formulează cererea ca moștenitor act de deces și certificate de moștenitor.

Totodată, prefectul a solicitat celor 41 de primării vizate de prevederea legală o situație a cererilor înregistrate, termenul limită de depunere a acestora fiind data de 19 noiembrie. Conform raportului, până în prezent la nivelul județului Bihor au fost depuse 493 de cereri, din care 39 de cereri au fost validate de Comisia Județeană de Fond Funciar.

Încă de la începutul mandatului meu am depus eforturi constante pentru a accelera demersurile legate de Fond Funciar la nivelul județului. Fac un apel către primari să anunțe cetățenii și încurajez bihorenii vizați să profite de această oportunitate limitată de a intra în posesia terenurilor care le aparțin.” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

Reamintim că Instituția Prefectului a emis o circulară pe această temă în data de 19 mai, când a intrat în vigoare Legea nr. 123/2023 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

 

Cancelaria Prefectului                                                                                           Oradea, 14.09.2023

Județul Bihor