Comunicat de presă 18.07.2023 – raport privind verificările la centrele rezidențiale din județul Bihor

Instituția Prefectului – Județul Bihor a finalizat într-un interval de 5 zile controalele privind situația centrelor rezidențiale pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități, demarate în data de 10 iulie.

Controalele au fost efectuate de către echipe mixte constituite prin ordinul prefectului Dumitru Țiplea, având în componență 63 de reprezentanți a 7 instituții, respectiv: Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al Județului Bihor, Direcția de Sănătate Publică Bihor, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor.

 Verificările s-au efectuat în centrele rezidențiale după următorul program:

  • ziua 1 – 4 centre pentru persoane vârstnice, 16 centre pentru persoane cu dizabilități;
  • ziua 2 – 16 centre pentru copii, 8 centre pentru persoane vârstnice;
  • ziua 3 – 5 centre pentru copii, 10 centre pentru persoane vârstnice, 3 centre pentru persoane cu dizabilități și 3 centre pentru persoane dependente, altele decât vârstnici și persoane cu dizabilități;
  • ziua 4 – 9 centre pentru copii, 11 centre pentru persoane vârstnice, 6 centre pentru persoane cu dizabilități;
  • ziua 5 – 4 centre pentru copii, 1 centru pentru persoane vârstnice, 7 centre pentru persoane cu dizabilități și 1 centru pentru persoane dependente, altele decât vârstnici și persoane cu dizabilități.

La nivelul județului Bihor au fost verificate în total 106 centre rezidențiale în care se află în îngrijire 1.870 de persoane rezidente, fiind incluse de asemenea 11 centre de zi și 3 azile de noapte verificate la finalul perioadei de control.

În urma verificărilor în teren au fost dispuse un total de 726 de măsuri, dintre care 230 de măsuri de către ITM, 291 de măsuri de către ISU și 122 de măsuri de către OPC. Principalele nereguli identificate au vizat nerespectarea drepturilor angajaților, alimente și medicamente depozitate necorespunzător sau expirate, exploatarea instalațiilor electrice cu deficiențe, precum și defecțiuni ale instalațiilor de detectare și semnalizare, fiind aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 1.048.700 lei.

Precizăm că la nivelul județului Bihor nu s-au retras autorizații ale centrelor rezidențiale, nu s-au dispus măsuri de relocare a persoanelor din centre și nu s-au întocmit dosare penale.

Am depus toate diligențele pentru ca aceste controale să se desfășoare rapid și eficient. La nivelul județului Bihor nu au fost identificate situații critice, pentru că instituțiile cu atribuții verifică anual centrele rezidențiale. Cu toate acestea, situația generală necesită îmbunătățiri, după cum o indică și numărul mare de amenzi, aplicate cu rigoare și severitate.“ a declarat prefectul Dumitru Țiplea.

 

Cancelaria Prefectului – județul Bihor                                                                Oradea, 18.07.2023