COMUNICAT DE PRESĂ

 COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 17 mai, lista localităților bihorene în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment, precum și măsurile de sănătate publică privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

 

Decizia a fost adoptată în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 550/2021 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

 

Conform hotărârii, care are la bază analiza incidențelor elaborată de Direcția de Sănătate Publică Bihor, în județul Bihor activitățile HoReCa, culturale și de divertisment sunt interzise doar la nivelul localității Cărpinet, unde incidența este de 3,34 cazuri /1.000 de locuitori. În restul localităților incidențele sunt mai mici sau egale cu 3 cazuri /1.000 de locuitori, prin urmare activitățile menționate sunt permise fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiilor în care acestea sunt organizate.

 

Printre noile măsuri care se aplică în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 cazuri / 1.000 locuitori, enumerăm:

  • activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii, în interior sau exterior, se poate desfășura fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5:00-24:00;
  • limita crește la 70% din capacitatea spațiului, dacă toate persoanele sunt vaccinate complet împotriva Covid-19 sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau al unui test antigen nu mai vechi de 72 de ore;
  • aceleași măsuri privind limitarea participării la 50%, respectiv 70% din capacitatea spațiului, se aplică în cazul restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare;
  • desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private este în continuare interzisă;
  • activitatea sălilor de sport şi/sau fitness în spații închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
  • limita crește la 70% din capacitatea spațiului, iar spațiul minim necesar scade la 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate complet împotriva Covid-19;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori;
  • organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane;
  • organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie, iar participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet împotriva Covid-19 sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau al unui test antigen nu mai vechi de 72 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

 

O altă noutate vizează portul măștii de protecție, care nu mai este este obligatoriu în aer liber, ci doar în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, sau în alte zone cu potenţial de aglomerare stabilite prin hotărâre a CJSU.

 

Decizia CJSU adoptată astăzi intră în vigoare începând cu data de 18 mai, ora 00:00. Lista localităților în care se impun măsuri de sănătate publică se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor CJSU Bihor, în funcție de rata de incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul fiecărei localități.

 

Aici puteți parcurge integral Hotărârea nr. 44:

bh.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/21/2021/05/HCJSU-nr.44-MAI-2021.pdf

 

 

Cancelaria Prefectului                                                                                                        Oradea, 17.05.2021

Județul Bihor