COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Etapa colectării datelor în cadrul Recensământului General Agricol 2020 (RGA2020) s-a finalizat în județul Bihor, fiind recenzate toate exploatațiile în care se desfășoară activități agricole. Această etapă a demarat în 10 mai și s-a încheiat cu o săptămână înainte de termen.

În premieră, completarea datelor în teren s-a realizat prin intermediul unui chestionar electronic, instalat pe tabletă.  La nivelul județului Bihor în procesul de recenzare au fost implicate o serie de instituții dintre care menționăm Direcția pentru Agricultură Bihor, Direcția Județeană de Statistică Bihor și cele 101 primării bihorene, precum și peste 750 de recenzori.

RGA2020 continuă cu etapa de validare, agregare și corelare a datelor obținute în teren  și se va încheia în decembrie 2022, cu etapa de analiză, structurarea și diseminarea rezultatelor.

Mulțumesc tuturor tuturor celor care s-au implicat activ în buna desfășurare a procesului de colectare a datelor din teren la nivelul județului Bihor. Chiar dacă startul a fost mai greu, efortul echipei a compensat și am reușit să încheiem cu o săptămână în avans. Acest recensământ ne oferă un bun prilej să ne îmbunătățim modul de organizare atât la nivel județean, cât și la nivel național, iar la recensământul populației să fim mult mai eficienți,” a conchis prefectul Dumitru Țiplea.

La nivel național, Recensământul populației și locuințelor din România în anul 2021 a intrat în etapa de întocmire a materialelor cartografice și sectorizare. În acest sens are loc verificarea actualizării nomenclaturii stradale și a numerelor administrative din toate unitățile administrativ teritoriale din județul Bihor. Sectorizarea se efectuează digital, prin intermediul unei aplicații a Institutului Național de Statistică. Începând cu luna septembrie, acuratețea sectorizării se va verifica în teren, la nivel de județ.

 

 

Cancelaria Prefectului                                                                                           Oradea, 02.08.2021

Județul Bihor