Comunicat de presă – Program festivități dedicate Zilei de 9 MAI

Luni, 09 mai 2022, începând cu ora 11:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de o triplă sărbătoare: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua UNIUNII EUROPENE.

Manifestările se vor desfășura la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie, municipiul Oradea, după următorul program:

11:00 – 11:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă

11:02 – 11:05  – Intonarea Imnului național al României

11:05 – 11:20  – Slujbă de Tedeum

11:20 – 11:40  – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului

11:40 – 11:55 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia “Ostașului Român” din Parcul 1 Decembrie.

11:55 – 12:00  – Defilarea detașamentului de onoare

12:00      –  Încheierea activității.

Ziua de 9 mai are pentru poporului român o triplă semnificaţie. Alături de Ziua Independenţei proclamată în 1877, românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei.

Proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o răsplată a strădaniilor tot mai numeroase din acea perioadă, încununate cu respingerea definitivă a ultimului bastion de suzeranitate otomană.

În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul țării: “suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.

Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, dată la care Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celui mai nimicitor război din istoria continentului european și a întregii lumi.

Al treilea eveniment este Ziua Europei – eveniment cel mai bine nuanțat de fragmentul propunerii prezentate de ministrului francez al afacerilor externe Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi: “Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice”.

România a aderat la principiile Uniunii Europene în anul 1995, iar la 25 aprilie 2005 statele membre i-au confirmat adeziunea, fiind primită, împreună cu Bulgaria, în ianuarie 2007 în Uniunea Europeană, numărul statelor Uniunii Europene crescând ulterior la 28, după aderarea Croației.

Importanța acestor realizări istorice pentru cetățenii României sunt cu atât mai evidente astăzi, când suveranitatea statului vecin este pusă la grea încercare. Independența statală obținută prin mari sacrificii precum și apartenența la Uniunea Europeană, oferă românilor siguranță și bunăstare în contextual geopolitic actual.  Alături de partenerii noștri europeni, susținem dreptul fiecărei națiuni la autodeterminare, democrație și libertate.

Cancelaria Prefectului                                                   Oradea, 06 mai 2022

Județul Bihor