Instituția Prefectului – Județul Bihor a demarat astăzi, 7 martie, conform dispozițiilor prefectului Dumitru Țiplea, seria de întâlniri de lucru cu secretarii generali ai celor 101 unități administrativ-teritoriale (UAT) de la nivelul județului Bihor.
Ședințele se desfășoară la sediul Instituției Prefectului conform unui grafic prestabilit pentru intervalul 07-22 martie, la fiecare întâlnire participând, în medie, 13 secretari generali. În cadrul întâlnirilor sunt dezbătute principalele aspecte legate de activitatea secretarilor generali și funcționarea consiliilor locale, reglementate de OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și potrivit atribuțiilor legale conferite de HG nr. 906/2020 privind punerea în aplicare ale unor prevederi ale Codului administrativ.
Temele abordate acoperă o serie de puncte majore privind activitatea secretarilor generali, precum și soluții privind îmbunătățirea acesteia, dintre care menționăm:
– Gestionarea procedurilor de către secretarul general și respectarea normelor de tehnică legislativă în redactarea proiectelor de hotărâre, a hotărârilor, a rapoartelor de specialitate și referate de aprobare ale inițiatorilor – prezentare cu exemple concrete;
– Detaliere cu privire la actele cu caracter normativ, efectuarea procedurii de transparență decizională, aducerea la cunoștință publică, punerea în executare a actului (termene), cu exemple de nerespectare a procedurilor (hotărâri și dispoziții cu privire la care s-au constatat deficiențe de către consilierii juridici);
– Funcționalitatea site-urilor proprii, postarea informațiilor obligatorii conform legii;
– Domeniul public al UAT: întocmirea inventarului bunurilor; elaborarea hotărârilor având ca obiect trecerea din domeniul public în domeniul privat;
– Legea consorțiilor administrative – prezentare, implementare;
– Aspecte teoretice și practice privind constatarea încetării de drept a mandatelor de consilier local;
– Aspecte privind incompatibilități și conflicte de interese ale aleșilor locali;
– Legile fondului funciar – sarcini ale secretarului general; analizarea stadiului finalizării punerii în aplicare a legilor fondului funciar; prezentarea tematicii de control pentru anul 2023;
– Problematica așezărilor informale;
– Concluzii ale controalelor tematice din anul 2022 (inclusiv registrul agricol și arhivă).
Reamintim că ședințele de îndrumare de specialitate se desfășoară anual, iar tematica sesiunilor este stabilită pentru a corecta și îmbunătăți concluziile controalelor pe care Instituția Prefectului le desfășoară cu regularitate la sediile primăriilor.
“Efectele acestor sesiuni sunt vizibile de la un an la altul, spre exemplu avem doar 3 dosare în instanțele de contencios administrativ. Totodată, urmărim indicatori care trebuie îmbunătățiți, precum gradul de transparență. De la începutul mandatului meu, procentul de primării care comunică online informațiile de ordin administrativ a crescut la cca 70%”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
Cancelaria Prefectului Oradea, 07.03.2023
Județul Bihor