Prefectul Dumitru Țiplea solicită Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor o serie de modificări legislative pentru a permite combaterea transporturilor ilegale sau frauduloase de animale vii prin punctele de trecere ale frontierei din județul Bihor.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Bihor, prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a adoptat în cadrul ședinței de lucru din data de 10 martie Planul de măsuri pentru supravegherea, prevenirea, monitorizarea și controlul pestei porcine și gripei aviare în județul Bihor. În cadrul întâlnirii au fost identificate și formulate o serie de propuneri în vederea verificării, descurajării şi, după caz, sancționării transporturilor ilegale sau frauduloase de animale vii, în special de păsări şi porci, care intră în România prin județul Bihor.
Propunerile, înaintate către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, vizează îmbunătățirea protocoalelor comune dintre instituții, după cum urmează:
- Pentru eficiența verificărilor, sistemul TRACES să poată fi accesat şi de Politia de Frontieră și Agenția Națională de Administrare Fiscală – TRACES este baza de date centrală unică la nivelul Uniunii Europene pentru certificarea sanitar-veterinară a importurilor și exporturilor de animale vii și produse alimentare;
- Comerțul intracomunitar cu animale vii să se desfășoare numai prin punctele de trecere a frontierei Borș 1 și Borş 2, la fel ca şi în cazul deşeurilor, pentru a verifica transporturile eficient și în sistem mixt;
- În cazul unor transporturi neconforme, modificarea termenului de 30 minute la 60 minute, pentru deplasarea medicului veterinar oficial la punctul de trecere a frontierei;
- Posibilitatea returnării transporturilor de animale și păsări fără documente sanitare veterinare înapoi, la locul de proveniență a acestora;
- Stabilirea cadrului legal pentru situațiile în care sunt depistate mijloace de transport cu capacitate de până în 3,5 tone (inclusiv) sau proprietate personală, care transportă porci si păsări, însoțite numai cu factură fiscală și, eventual, certificate sanitare veterinare.
“La fel cum am reușit să descurajăm importul ilegal de deșeuri prin județul Bihor, trebuie să acționăm și pe această temă. Este, în primul rând, în interesul sănătății bihorenilor și apoi în sprijinul antreprenorilor care înțeleg să își conducă afacerile etic și legal”, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
Cancelaria Prefectului Oradea, 15.03.2023
Județul Bihor