Comunicat de presă 03.03.2021 – privind Recensământul de Probă

Institutul Național de Statistică anunță recensământul populației și locuințelor de probă

În anul 2022, în România, se va realiza Recensământul Populației și Locuințelor. Pentru că recensământul este o cercetare statistică de mare anvergură și pentru a ne asigura că acesta se va desfășura conform planificării, este necesar ca atât organizatorii, cât și participanții la acest proces să cunoască etapele, modalitatea de desfășurare și importanța participării la recensământ.

În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 29 lit. f) din O.U.G. nr.19/2020, în perioada 10 – 31 martie 2021, Institutul Național de Statistică, prin direcţiile sale teritoriale de statistică, va efectua un recensământ de probă la care vor participa aproximativ 50.000 de gospodării alese aleator, de pe întreg teritoriul țării. Din județul Bihor au fost selectate cca 800 de gospodării din cartierul Ioșia – ORADEA și cca 500 de gospodării din SÂNTANDREI. Acesta este un exercițiu ale cărui rezultate nu vor fi diseminate publicului, fiind realizat cu scopul de a ne asigura că totul va funcționa ireproșabil anul următor la recensământul propriu-zis. Adresele exacte pot fi consultate aici pentru localitatea Oradea și aici pentru localitatea Sântandrei.

Persoanele selectate în eșantion primesc un pliant informativ (disponibil pe www.recensamantromania.ro şi www.insse.ro) sau aici.

Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor din gospodăriile selectate în eșantion,indiferent de cetățenie, care au reședința obișnuită pe teritoriul României;

Scopul Recensământului populației și locuințelor de probă este doar de testare a capacității de colectare, stocare și prelucrare a datelor de recensământ.

Recensământul Populației și Locuințelor din semestrul I al anului 2022 este primul recensământ care se va desfășura preponderent online.

Fiecare persoană are posibilitatea de a se autorecenza, în doi pași:

– Pasul unu constă în completarea formularului de preînregistrare, pentru membrii gospodăriei, disponibil la adresa: https://rpl.insse.ro/ sau accesând codul QR din pliantul primit în cutia poștală;

– Pasul doi constă în completarea chestionarului individual, accesându-și propriul chestionar prin linkul primit pe adresa de email indicată de fiecare, la preînregistrare. Preînregistrarea de la pasul unu este indispensabilă pentru a primi link-ul de accesare a chestionarului individual. Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tableta, laptop sau PC. Având în vedere condițiile sanitare impuse de pandemia de SARS-Cov 2 este recomandată autorecenzarea (prin completarea chestionarului online). Autorecenzarea aduce mai multe beneficii: evitarea contactului cu persoane externe locuinței, gestionarea timpului liber conform preferințelor, precum și asigurarea calității răspunsurilor furnizate direct de fiecare persoană. Nr. 46 /24 februarie 2021 2/2 În cazul în care unele dintre persoanele care fac parte din eșantionul recensământului de probă, din motive întemeiate, nu se vor putea autoînregista, vor primi vizita recenzorului la adresa de reședință pentru completarea chestionarului prin metoda interviului față-în-față.

Recensământul de probă se va desfășura în trei etape:

Faza 1: până în 9 martie a.c.- pregătirea bazei de date cu variabilele de recensământ preluate din surse administrative și precompletarea chestionarelor individuale;

Faza 2: 10 – 16 martie a.c. – auto-recenzarea (completarea chestionarelor online de către persoanele din gospodăriile cuprinse în eșantion);

Faza 3: 22 – 31 martie a.c. – deplasarea recenzorilor în teren pentru realizarea interviurilor față-în-față în cazul persoanelor/gospodăriilor unde, din motive obiective, nu s-a putut efectua autorecenzarea.

Informațiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice și nici diseminate în vreun fel. Participarea la recensământ și furnizarea de informații corecte și complete fie prin metoda autorecenzării, fie prin intermediul interviului față-în-față cu un recenzor sunt obligatorii. Refuzul de a furniza informațiile solicitate sau de a primi vizita recenzorului, precum și furnizarea de informații incorecte constituie contravenții și se sancționează cu amenzi cuprinse 1.000 – 5.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România runda 2021, modificată și aprobată prin Legea nr. 178/2020. Recensământul de probă este necesar în vederea îmbunătățirii modului de organizare și desfășurare a recensământului propriu-zis din primul semestru al anului 2022.